1. Home
  2. Detail

@zibuyilezibane: #fyp #pinetown #viraltiktok #packaging

Intombyamazibane
Intombyamazibane
Open In TikTok:
Region: ZA
Tuesday 26 August 2025 00:54:05 GMT
4873
60
0
0

Music

Download

No Watermark .mp4 (0.18MB) No Watermark(HD) .mp4 (0.13MB) Watermark .mp4 (0MB) Music .mp3

Comments

There are no more comments for this video.
To see more videos from user @zibuyilezibane, please go to the Tikwm homepage.

Other Videos

final part uk true crime 6 #crime #crimetiktok #crimescene #crimestory #crimecase
final part uk true crime 6 #crime #crimetiktok #crimescene #crimestory #crimecase
#news #usa_tiktok #usa🇺🇸 #foryou #fyppppppppppppppppppppppp
#news #usa_tiktok #usa🇺🇸 #foryou #fyppppppppppppppppppppppp
#اكسبلور #fyp
#اكسبلور #fyp
#tik_tok #tiktoknews #tiktokindia #viraltiktok #fy #trending #snapchat #kenyantiktok🇰🇪 #viralvideo #tanzania @Hafi👸💕
#tik_tok #tiktoknews #tiktokindia #viraltiktok #fy #trending #snapchat #kenyantiktok🇰🇪 #viralvideo #tanzania @Hafi👸💕


Dumnezeu se joacă cu noi sau noi mai degrabă nesocotim relația cu El? Pentru că, uneori, omul care știe mai puțină teologie poate să-L cunoască pe Dumnezeu mai bine decât omul care știe toate formulele. Acuma, vă rog, prieteni.. nu faceți din UNEORI.. o regulă! Însă există o poveste extrem de puternică din tradiția creștin ortodoxă care mi-a rămas în minte într-un mod tare profund și pe care nu am putut să nu o relatez pentru dumneavoastră. Un episcop călătorea pe mare cu un echipaj pe Marea Albă (în nordul Rusiei) din Arhanghelsk spre Mănăstirea Solovețki, aflată pe Insulele Solovețki și află că, pe o insulă retrasă, trăiau trei sfinți. Oameni simpli. Atât de simpli încât nu cunoșteau aproape deloc rugăciunile Bisericii și nici nu știau să vorbească prea mult despre teologie. Dar știau un lucru: Dumnezeu este Treime. Și se rugau atât: „Trei Voi, trei noi… Doamne, miluiește-ne pe noi.” Atât. Episcopul, găsindu-i până la urmă.. și auzindu-i, se gândește neapărat că trebuie să-i învețe să se roage „cum trebuie” și că totuși.. poate nu erau chiar ,,sfinți” ci doar, poate, niște oameni simpli, deoarece nu cunoșteau nici prea multă carte și nici teologie. Așa că episcopul se așază cu ei și începe: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri…” Îi învață rugăciunea Tatăl nostru.. încet, cu răbdare. Ei repetă. Se încurcă. Se bâlbâie. O iau de la început. Până la urmă, episcopul pleacă mulțumit că i-a învățat rugăciunea. Se urcă pe corabie și pornește mai departe. După ceva vreme, în depărtare, marinarii văd ceva venind dinspre insulă care îi înspăimântă și șochează în același timp. Trei siluete. La început nu înțeleg ce văd. Apoi își dau seama. Cei trei pustnici alergau pe apă după corabie. Ajung lângă episcop și îi spun aproape rușinați (la propriu): „Părinte… binecuvântează și iartă-ne, am uitat rugăciunea. Am uitat ce vine după ,,Sfințească-se Numele Tău”… Mai învață-ne o dată.” Și aici, pentru mine, este toată frumusețea poveștii. Episcopul îi privește. Trei oameni care nu reușeau să țină minte „Tatăl nostru”… dar care tocmai alergaseră pe mare. Și atunci înțelege. Le spune: „Rugăciunea voastră ajunge la Dumnezeu. Nu mai am eu ce să vă învăț. Continuați să vă rugați așa cum știți… și rugați-vă și pentru noi.” Mi se pare extraordinară lecția. Nu pentru că rugăciunile, teologia sau învățătura nu ar avea valoare. Au. Ci pentru că Dumnezeu nu Se lasă impresionat de cât de sofisticat știm să vorbim despre El. Poți să cunoști toate cuvintele și să ai inima departe. Și poți să cunoști doar: „Doamne, miluiește-mă.” …dar să o spui cu o inimă care Îl caută cu adevărat. Acuma, desigur, contextul contează enorm. Aici nu suntem pe o insulă și avem acces la educație. Cu atât mai mult să deschidem Sfintele Scripturi și să ne înfruptăm din Cuvântul Vieții (Biblia). Dar.. totodată.. cred că, uneori, noi complicăm enorm relația cu Dumnezeu. Ne întrebăm dacă am spus exact formula potrivită, dacă am folosit cuvintele potrivite, dacă rugăciunea noastră a fost suficient de „bună”. Iar Dumnezeu privește mai adânc. La credință. La smerenie. La inimă. Pentru că până la urmă, nu frumusețea cuvintelor ridică rugăciunea la cer, ci adevărul inimii din care sunt rostite. „Trei Voi, trei noi… Doamne, miluiește-ne pe noi.” Uneori, atât poate fi suficient. Mă înclin, - Robert G. #faith #orthodoxchristian #jesus #god
Dumnezeu se joacă cu noi sau noi mai degrabă nesocotim relația cu El? Pentru că, uneori, omul care știe mai puțină teologie poate să-L cunoască pe Dumnezeu mai bine decât omul care știe toate formulele. Acuma, vă rog, prieteni.. nu faceți din UNEORI.. o regulă! Însă există o poveste extrem de puternică din tradiția creștin ortodoxă care mi-a rămas în minte într-un mod tare profund și pe care nu am putut să nu o relatez pentru dumneavoastră. Un episcop călătorea pe mare cu un echipaj pe Marea Albă (în nordul Rusiei) din Arhanghelsk spre Mănăstirea Solovețki, aflată pe Insulele Solovețki și află că, pe o insulă retrasă, trăiau trei sfinți. Oameni simpli. Atât de simpli încât nu cunoșteau aproape deloc rugăciunile Bisericii și nici nu știau să vorbească prea mult despre teologie. Dar știau un lucru: Dumnezeu este Treime. Și se rugau atât: „Trei Voi, trei noi… Doamne, miluiește-ne pe noi.” Atât. Episcopul, găsindu-i până la urmă.. și auzindu-i, se gândește neapărat că trebuie să-i învețe să se roage „cum trebuie” și că totuși.. poate nu erau chiar ,,sfinți” ci doar, poate, niște oameni simpli, deoarece nu cunoșteau nici prea multă carte și nici teologie. Așa că episcopul se așază cu ei și începe: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri…” Îi învață rugăciunea Tatăl nostru.. încet, cu răbdare. Ei repetă. Se încurcă. Se bâlbâie. O iau de la început. Până la urmă, episcopul pleacă mulțumit că i-a învățat rugăciunea. Se urcă pe corabie și pornește mai departe. După ceva vreme, în depărtare, marinarii văd ceva venind dinspre insulă care îi înspăimântă și șochează în același timp. Trei siluete. La început nu înțeleg ce văd. Apoi își dau seama. Cei trei pustnici alergau pe apă după corabie. Ajung lângă episcop și îi spun aproape rușinați (la propriu): „Părinte… binecuvântează și iartă-ne, am uitat rugăciunea. Am uitat ce vine după ,,Sfințească-se Numele Tău”… Mai învață-ne o dată.” Și aici, pentru mine, este toată frumusețea poveștii. Episcopul îi privește. Trei oameni care nu reușeau să țină minte „Tatăl nostru”… dar care tocmai alergaseră pe mare. Și atunci înțelege. Le spune: „Rugăciunea voastră ajunge la Dumnezeu. Nu mai am eu ce să vă învăț. Continuați să vă rugați așa cum știți… și rugați-vă și pentru noi.” Mi se pare extraordinară lecția. Nu pentru că rugăciunile, teologia sau învățătura nu ar avea valoare. Au. Ci pentru că Dumnezeu nu Se lasă impresionat de cât de sofisticat știm să vorbim despre El. Poți să cunoști toate cuvintele și să ai inima departe. Și poți să cunoști doar: „Doamne, miluiește-mă.” …dar să o spui cu o inimă care Îl caută cu adevărat. Acuma, desigur, contextul contează enorm. Aici nu suntem pe o insulă și avem acces la educație. Cu atât mai mult să deschidem Sfintele Scripturi și să ne înfruptăm din Cuvântul Vieții (Biblia). Dar.. totodată.. cred că, uneori, noi complicăm enorm relația cu Dumnezeu. Ne întrebăm dacă am spus exact formula potrivită, dacă am folosit cuvintele potrivite, dacă rugăciunea noastră a fost suficient de „bună”. Iar Dumnezeu privește mai adânc. La credință. La smerenie. La inimă. Pentru că până la urmă, nu frumusețea cuvintelor ridică rugăciunea la cer, ci adevărul inimii din care sunt rostite. „Trei Voi, trei noi… Doamne, miluiește-ne pe noi.” Uneori, atât poate fi suficient. Mă înclin, - Robert G. #faith #orthodoxchristian #jesus #god

About

Legal