1. Home
  2. Detail

@windmusic_: Phần 154 : ||情字最大||#dj降调 #音乐分享 #音樂

Wind Music 🎧🎶
Wind Music 🎧🎶
Open In TikTok:
Region: VN
Thursday 11 September 2025 12:29:09 GMT
207656
18194
94
1212

Music

Download

No Watermark .mp4 (1.31MB) No Watermark(HD) .mp4 (0.66MB) Watermark .mp4 (1.58MB) Music .mp3

Comments

yuanyuan_24689
yuan123eeew :
功課超多,超過了山頭,作業任我寫,我在學校白的頭,功課看不透,我們都成為狗,不必追問我們寫不寫的完
2025-11-02 05:21:42
102
s9905312
沈清瀾 :
清风 白昼 翻过了九州 天高任我游 我在 雪下白了头 佛前参不透 众生皆沦为苍狗 不必追问 是否或是知否
2025-10-25 04:48:23
25
user9445608171725
［典獄長］格赫罗斯 :
翻过了三角洲
2025-10-25 09:28:53
44
music_tq0
김민수_15🎧 :
这首歌很适合两个人一起唱
2025-09-28 23:26:53
45
user4447257023820
宇 :
清風白晝狂玩三角洲
2025-10-28 20:21:25
10
__24th9
𝟐𝟒𝖙𝖍𝟗 🥀 :
cho mình xin tên nhạc với mn
2025-10-03 12:33:33
29
wibu_god7
Cố Kiêu Hàn (Gu Aohan) :
情字最大 : name Nhạc 🗿👍
2025-11-10 14:27:52
1
hian.liew3
🤣👉🤡 :
我也像风一样自由可是.....钱包不同意😩
2025-11-09 05:45:32
3
sunny08261
小雪 :
好聽～👍👍👍
2025-10-22 19:18:22
0
lm24001
đạo gia•Đang Follow :
xin tên nhạc tiếng việt
2025-10-16 16:21:16
0
user532054013704
victor :
前面的旋律是大天蓬
2025-10-26 06:46:50
3
brian00212248
brian00212248 :
不必追問是否或知否⋯
2025-11-21 01:07:06
0
epe_anieee
Epe_Anieee :
Mê cái ảnh nền và cx mê cái nhạc🤡👍👍
2025-11-20 12:36:03
4
ez00014
陀螺戰士k :
翻過三角洲
2025-11-30 05:44:51
0
dy39v1y9fpb4
清風 :
讚
2025-11-13 04:15:59
0
thin.binh333
小蛋糕 🎂 :
hay
2025-12-14 06:42:11
0
nguyn.c.qu.game
Nguyễn Đức Quý game :
Bẩn
2025-10-10 14:40:15
0
vandai0112
nguyễn đại :
chữ nghĩa lớn nhất
2025-11-17 04:45:36
0
user1238244783936
鮪魚吃蛋餅 :
情字最大
2025-10-25 06:52:17
0
qingli18_21
◦•●◉✿Qing Li青梨🍐 ✿◉●•◦ :
我學會了🤡
2025-11-04 13:13:46
0
quochuy2k261
從椅子✓我是自己價格喔$$$$$$ :
我們資 👍👍👍
2026-03-11 11:56:14
0
userxhhqvxnjjz
呀！🍋 :
好聽欸
2025-11-03 09:54:23
0
chenjucyio
苟勾 :
在陸抖被這首刀好幾次有點怕了👁👁
2025-11-14 17:00:41
0
nguyn.thnh.ha012
han ngoc~ :
礁溪天涯
2025-11-16 10:21:58
0
nguyn.c.qu.game
Nguyễn Đức Quý game :
Câm mồm lại
2025-10-10 14:40:01
0
To see more videos from user @windmusic_, please go to the Tikwm homepage.

Other Videos
😋😋😋 #dininghall #college #halloween #tastetest #fyp
😋😋😋 #dininghall #college #halloween #tastetest #fyp
„Vai, săracul moș… a avut doar 100 de lei să pună în plic.” Când bătrânul cu mâinile muncite s-a ridicat de la masă și s-a apropiat de cutia pentru dar, invitații l-au privit cu milă. „Tataie, mai bine nu puneai nimic. Știe nepoata că n-ai de unde.” Lângă scaunul lui însă mai era o sacoșă veche, de pânză. „Da' ce le-ai mai adus acolo?” a glumit cineva. Nunta era într-un restaurant de la marginea orașului. Mireasa, Alexandra, avea 28 de ani. Bunicul ei, nea Ilie, 79. Venise din sat cu autobuzul, în costumul lui bun, purtat doar la nunți, înmormântări și Paște. Cămașa, impecabil călcată. Pantofii, vechi, dar lustruiți. În mână, sacoșa cu două mânere. — Tataie, dă-mi sacoșa. — Las-o la mine. — Ce ai în ea? — Ceva pentru voi. Alexandra a zâmbit și nu l-a mai întrebat. Îl cunoștea. Nea Ilie nu venea niciodată cu mâna goală, chiar dacă ce aducea valora mai puțin decât biletul de autobuz. În seara aceea, câțiva observaseră plicul lui — simplu, alb, scris de mână: „Pentru Alexandra și Radu, de la bunicul Ilie.” Înăuntru, o bancnotă de 100 de lei. Atât. — Vai, săracul moș... — Tataie, mai bine îi păstrai pentru tine. — Am eu, a răspuns el zâmbind, și s-a dus să pună plicul. Spre finalul serii, i-a întins nepoatei sacoșa. — Asta s-o iei tu. Desfaci acasă. — Spune-mi ce e! — Dacă voiam să-ți spun, nu mai puneam în sacoșă. L-a îmbrățișat. El a strâns-o tare. — Să vă fie bine, tată. Să nu vă culcați supărați unul pe altul. — Promitem. — Nu promiteți. Faceți. A doua zi, printre zecile de plicuri deschise, Alexandra a găsit din nou sacoșa. — Stai, mi-a dat bunicul ceva. Deasupra, un prosop alb, împăturit cu grijă. Sub el, fața de masă a bunicii, cusută de mână — cea întinsă doar de sărbători, când copil fiind era certată să n-o atingă cu mâinile murdare. Apoi două prosoape țesute, o iconiță și o cutiuță veche. Înăuntru, verigheta bunicii. Alexandra a rămas nemișcată. Pe fundul sacoșei, un bilet cu scris tremurat: „Alexandra, bani mulți n-am avut să vă dau. O sută de lei am pus în plic, să fie și de la mine acolo. Dar lucrurile astea au fost ale bunicii tale. Mi-a spus odată, când erai mică, să nu le dau nimănui: «Astea să rămână Alexandrei când s-o mărita.» Eu am ținut minte. Bani o să mai faceți. Dar bunica nu mai are cum să vină la nunta ta. Așa că m-am gândit să vină măcar lucrurile pe care le-a păstrat pentru tine. Bunicul.” N-a terminat de citit cu voce tare. A plâns cu fața în palme, ținând strâns la piept fața de masă veche. Mai târziu a aflat de la mama ei și despre gluma cu „săracul moș”. Pentru prima dată, a durut-o — nu pentru răutate, ci pentru că, preț de câteva minute, valoarea unui om fusese măsurată după grosimea unui plic. Duminica următoare, în sat, l-a îmbrățișat pe bunicul ei fără o vorbă. — Ce-ai, tată? — Am desfăcut sacoșa. De ce nu mi-ai spus? — Ce să-ți spun? Păi ai aflat. — Te-ai supărat că lumea a zis că ai pus doar o sută de lei? — Pentru ce? Tată, fiecare dă ce are. Unul are bani, altul pământ, altul două mâini. Eu am avut lucrurile de la bunica ta. Și o sută de lei. Alexandra a râs printre lacrimi. Iar plicul acela, gol de bani dar plin de scris tremurat, avea să rămână toată viața în sertarul ei. Pentru că uneori ne uităm la cât a pus un om în plic și credem că am înțeles cât a dăruit. Dar cele mai scumpe daruri nu sunt cele pe care le poți număra — ci cele păstrate zeci de ani de două mâini bătrâne, pentru ziua în care o nepoată avea să se mărite. ❤ #Familie #Bunici #Tradiție #Emoție #Suflet
„Vai, săracul moș… a avut doar 100 de lei să pună în plic.” Când bătrânul cu mâinile muncite s-a ridicat de la masă și s-a apropiat de cutia pentru dar, invitații l-au privit cu milă. „Tataie, mai bine nu puneai nimic. Știe nepoata că n-ai de unde.” Lângă scaunul lui însă mai era o sacoșă veche, de pânză. „Da' ce le-ai mai adus acolo?” a glumit cineva. Nunta era într-un restaurant de la marginea orașului. Mireasa, Alexandra, avea 28 de ani. Bunicul ei, nea Ilie, 79. Venise din sat cu autobuzul, în costumul lui bun, purtat doar la nunți, înmormântări și Paște. Cămașa, impecabil călcată. Pantofii, vechi, dar lustruiți. În mână, sacoșa cu două mânere. — Tataie, dă-mi sacoșa. — Las-o la mine. — Ce ai în ea? — Ceva pentru voi. Alexandra a zâmbit și nu l-a mai întrebat. Îl cunoștea. Nea Ilie nu venea niciodată cu mâna goală, chiar dacă ce aducea valora mai puțin decât biletul de autobuz. În seara aceea, câțiva observaseră plicul lui — simplu, alb, scris de mână: „Pentru Alexandra și Radu, de la bunicul Ilie.” Înăuntru, o bancnotă de 100 de lei. Atât. — Vai, săracul moș... — Tataie, mai bine îi păstrai pentru tine. — Am eu, a răspuns el zâmbind, și s-a dus să pună plicul. Spre finalul serii, i-a întins nepoatei sacoșa. — Asta s-o iei tu. Desfaci acasă. — Spune-mi ce e! — Dacă voiam să-ți spun, nu mai puneam în sacoșă. L-a îmbrățișat. El a strâns-o tare. — Să vă fie bine, tată. Să nu vă culcați supărați unul pe altul. — Promitem. — Nu promiteți. Faceți. A doua zi, printre zecile de plicuri deschise, Alexandra a găsit din nou sacoșa. — Stai, mi-a dat bunicul ceva. Deasupra, un prosop alb, împăturit cu grijă. Sub el, fața de masă a bunicii, cusută de mână — cea întinsă doar de sărbători, când copil fiind era certată să n-o atingă cu mâinile murdare. Apoi două prosoape țesute, o iconiță și o cutiuță veche. Înăuntru, verigheta bunicii. Alexandra a rămas nemișcată. Pe fundul sacoșei, un bilet cu scris tremurat: „Alexandra, bani mulți n-am avut să vă dau. O sută de lei am pus în plic, să fie și de la mine acolo. Dar lucrurile astea au fost ale bunicii tale. Mi-a spus odată, când erai mică, să nu le dau nimănui: «Astea să rămână Alexandrei când s-o mărita.» Eu am ținut minte. Bani o să mai faceți. Dar bunica nu mai are cum să vină la nunta ta. Așa că m-am gândit să vină măcar lucrurile pe care le-a păstrat pentru tine. Bunicul.” N-a terminat de citit cu voce tare. A plâns cu fața în palme, ținând strâns la piept fața de masă veche. Mai târziu a aflat de la mama ei și despre gluma cu „săracul moș”. Pentru prima dată, a durut-o — nu pentru răutate, ci pentru că, preț de câteva minute, valoarea unui om fusese măsurată după grosimea unui plic. Duminica următoare, în sat, l-a îmbrățișat pe bunicul ei fără o vorbă. — Ce-ai, tată? — Am desfăcut sacoșa. De ce nu mi-ai spus? — Ce să-ți spun? Păi ai aflat. — Te-ai supărat că lumea a zis că ai pus doar o sută de lei? — Pentru ce? Tată, fiecare dă ce are. Unul are bani, altul pământ, altul două mâini. Eu am avut lucrurile de la bunica ta. Și o sută de lei. Alexandra a râs printre lacrimi. Iar plicul acela, gol de bani dar plin de scris tremurat, avea să rămână toată viața în sertarul ei. Pentru că uneori ne uităm la cât a pus un om în plic și credem că am înțeles cât a dăruit. Dar cele mai scumpe daruri nu sunt cele pe care le poți număra — ci cele păstrate zeci de ani de două mâini bătrâne, pentru ziua în care o nepoată avea să se mărite. ❤ #Familie #Bunici #Tradiție #Emoție #Suflet
Tongtai làm trò con meo #QuangHungMasterD
Tongtai làm trò con meo #QuangHungMasterD
siapa yang expect ada nenek gayung di film politik😭#punyabapakjujur #bapakpalingjujur #fyppp #bpjclip #filmindonesia #filmindo #benidictussiregar #solehsolihun #prabowo #jokowi #politik
siapa yang expect ada nenek gayung di film politik😭#punyabapakjujur #bapakpalingjujur #fyppp #bpjclip #filmindonesia #filmindo #benidictussiregar #solehsolihun #prabowo #jokowi #politik


About

Legal