Bogdannadryanno :
Practic, nu este o dependență biochimică în sens medical, ci mai curând o condiționare psihobiologică. Organismul se obișnuiește cu stările produse de stres, iar persoana poate ajunge să recreeze inconștient, mental sau relațional, situații care îi reactivează aceleași emoții familiare.
Este o combinație între neuroplasticitate, condiționare comportamentală și dereglarea sistemelor care controlează stresul și vigilența. Persoana respectivă nu are un „sevraj de cortizol”, ci mai degrabă un sistem nervos calibrat pentru hiperactivare, împreună cu automatisme mintale și relaționale care recreează condițiile cunoscute.
Astfel, omul prins permanent în dramă poate folosi, fără să-și dea seama, conflictele, îngrijorarea sau anumite relații pentru a reveni la starea de tensiune cu care sistemul său nervos s-a familiarizat. Nu pentru că îi place suferința, ci pentru că familiarul este previzibil, iar creierul confundă uneori previzibilitatea cu siguranța.
2026-09-05 14:04:03