Dar mi-e teama că, dacă aș pune în cuvinte tot ce simt, cuvintele ar deveni prea mici. Așa că o să încerc altfel. O să-ți spun ce se întâmplă cu mine când nu ești. Nu se întâmplă nimic spectaculos. Lumea merge mai departe. Oamenii vorbesc. Ceasul merge. Străzile sunt la fel. Doar că toate au pierdut puțin din culoare. Și atunci înțeleg cât de mult din frumusețea zilelor mele ajunsese, fără să-mi dau seama, să aibă chipul tău. Când ești lângă mine, nu simt nevoia să demonstrez nimic. Pot să tac. Pot să fiu obosit. Pot să nu am răspunsuri. Pot să fiu pur și simplu eu. Și poate că nu ți-am spus niciodată cât de rar este să găsești un om lângă care să nu simți că trebuie să fii mai mult decât ești. Tu nu m-ai făcut să vreau să fiu perfect. M-ai făcut să nu-mi mai fie rușine de imperfecțiunile mele. Și cred că acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care mi le-ai facut. Ai intrat în viața mea fară să faci zgomot. Și ai schimbat-o fără să-mi ceri voie. Ai lăsat urme în locuri în care nici măcar nu știam că pot fi atins. În felul în care privesc o dimineață. În felul în care ascult o melodie. În felul în care îmi imaginez viitorul. Și, mai ales... în felul în care mă gândesc la „acasă". Pentru că am înțeles ceva. Acasă nu este întotdeauna un loc. Uneori este un om. Un om în fața căruia poți să-ți lași toate zidurile jos și să nu-ți fie teamă că cineva va folosi vreodată vulnerabilitatea ta împotriva ta. Pentru mine, tu ai devenit acel om. Și poate că într-o zi vei uita florile pe care ți le-am adus. Vei uita unele dintre mesajele mele. Poate chiar și anumite promisiuni. Dar sper să nu uiți niciodată felul în care te-am privit în momentele în care credeai că nu te privesc. Pentru că acolo... acolo nu am mai știut să ascund nimic. Acolo era tot adevărul meu. Și dacă într-o zi mă vei întreba ce am văzut în tine... n-am să-ți spun că ești perfectă. Pentru că nu de perfecțiunea ta m-am îndrăgostit. M-am îndrăgostit de felul în care râzi când uiți că trebuie să fii serioasă. De felul în care taci când te doare ceva. De felul în care încerci să fii puternica, chiar și atunci când ai avea nevoie doar să fii ținută în brațe. De toate micile tale imperfecțiuni pe care poate ai încercat să le ascunzi. Eu nu le-aș schimba. Pentru că ele sunt parte din femeia pe care am ajuns sá o aleg în fiecare zi. Și uite... am ajuns, în sfârșit, la lucrul pe care mi-a fost cel mai greu să-l spun. Nu știu cât timp ne va da viața. Nu știu câte dimineți vom mai prinde unul lângă celălalt. Nu știu ce ne așteaptă după colț. Dar stiu ca dintre toate intamplarile pe care viața le-ar fi putut pune în drumul meu... tu ești întâmplarea pentru care îi voi fi recunoscător toată viața. Și dacă ma întrebi de ce... de ce tu? Atunci n-am să mai caut cuvinte. O să te privesc. Și o sá-ți spun doar atât: Pentru că lângă tine nu am găsit doar femeia pe care o iubesc. M-am găsit pe mine. Și acum pot să spun, fără să-mi mai fie teamă că vei înțelege prea mult: Te iubesc.❤️ Mai mult decât am știut să spun. Mai mult decât voi ști vreodată să scriu. Și, poate cel mai important… mai mult decât am știut că poate încăpea într-un singur om. ❤️ - @file.de.suflet