1. Home
  2. Detail

@renowttt:

renikksss
renikksss
Open In TikTok:
Region: ID
Sunday 20 September 2026 23:54:19 GMT
3672
405
3
28

Music

Download

No Watermark .mp4 (0.89MB) No Watermark(HD) .mp4 (0.89MB) Watermark .mp4 (1.94MB) Music .mp3

Comments

jln.kehidupan
jln.kehidupan :
pas
2026-09-21 03:20:41
0
khairunnisa.az.zahra
.°•✿♡(>NISA<)♡✿•°. :
😍😍😍
2026-09-25 06:47:56
0
To see more videos from user @renowttt, please go to the Tikwm homepage.

Other Videos

Doamna învățătoare Elena are aproape 35 de ani și a învățat, în atâția ani de școală, să-și dea seama când un copil are ceva pe suflet. Nu după note. Nu după teme. După felul în care evita să te privească. Într-o dimineață, când ceilalți copii își scoteau caietele și vorbeau între ei, Maria rămăsese în bancă. Avea nouă ani. Purta o uniformă curată, dar veche, cu mânecile puțin tocite și tivul refăcut de câteva ori. La finalul orei, ceilalți copii au ieșit în pauză. Maria a rămas. Doamna Elena strângea niște foi de pe catedră când a simțit o mână mică trăgând-o ușor de cardigan. — Doamna… — Da, Maria? Fetița s-a uitat spre ușă. — Pot să vă spun ceva? — Sigur. Maria s-a apropiat și mai mult. — Dar nu vreau să audă copiii. Învățătoarea s-a aplecat spre ea. Fetița i-a șoptit: — Mama nu are bani să-mi cumpere auxiliarele. Doamna Elena a rămas câteva secunde nemișcată. — Și de ce nu mi-ai spus mai devreme? Maria și-a strâns mâinile. — Mi-a fost rușine. — De mine? — Nu. A coborât privirea. — De ceilalți. Apoi a spus aproape fără glas: — Toți le au. Doamna Elena s-a uitat la copil. — Și tu ce ai făcut până acum la ore? — M-am uitat la colega mea. — De ce? — Îmi arată ea pagina. Învățătoarea a tras un scaun lângă ea. — Maria, mama ta știe că mi-ai spus? Fetița a dat repede din cap. — Nu. Să nu-i spuneți că v-am zis. O să se supere. — De ce s-ar supăra? Maria a ridicat din umeri. — Pentru că ea încearcă. Acea propoziție a făcut-o pe doamna Elena să tacă. „Ea încearcă.” Nu „nu vrea”. Nu „nu-mi cumpără”. Un copil de nouă ani înțelegea deja diferența. Mama Mariei se numea Adriana. Își creștea singură fata și fratele ei mai mic. Lucra dimineața într-o brutărie și, de câteva ori pe săptămână, mergea după-amiaza să facă curățenie într-un cabinet. Nu îi lipsea Mariei mâncarea. Nu venea murdară la școală. Nu îi lipseau caietele de bază sau creioanele. Dar fiecare început de an școlar era o luptă. Pantofi. Ghiozdan. Caiete. Uniformă. Fonduri. Auxiliare. Câte puțin de aici, câte puțin de acolo. Și, puse laolaltă, deveneau o sumă pe care Adriana nu o avea. Cu o seară înainte, Maria o auzise pe mama ei vorbind singură în bucătărie. Credea că fetița doarme. — Mai am două sute până la salariu… Apoi auzise foșnet de bancnote. — Dacă plătesc lumina, rămân… Maria n-a mai auzit restul. În dimineața următoare, când mama i-a spus: — Auxiliarele le luăm săptămâna viitoare, bine? Fetița a zâmbit. — Nu-i nicio grabă, mami. Dar era. Pentru că în clasă toți copiii le aveau deja. Doamna Elena a privit-o pe Maria și i-a spus: — Uite ce vreau de la tine. Te întorci în clasă și nu-ți mai faci griji. — Dar auxiliarele? — Lasă-le în seama mea. — Nu vreau să le plătiți dumneavoastră. Învățătoarea a zâmbit. — Nici nu ți-am spus că fac asta. În ziua aceea, doamna Elena a rămas pe gânduri mult timp după terminarea orelor. Nu voia să-i cumpere pur și simplu Mariei cărțile și apoi copilul să simtă că „a primit de pomană”. Nu voia nici să vorbească în fața părinților despre familia ei. Așa că a găsit altă soluție. A doua zi, când copiii au venit la școală, pe o masă din spatele clasei se aflau câteva seturi de auxiliare. — Copii, de astăzi avem o regulă nouă. Toți s-au întors. — În clasa noastră există materiale comune. Dacă cineva uită ceva acasă, dacă pierde ceva sau dacă are nevoie, ia de aici. Un băiat a întrebat: — Dar sunt ale cui? — Ale clasei. — Și cine le-a cumpărat? Doamna Elena a zâmbit. — Contează? Copiii au ridicat din umeri. Maria a înțeles. Dar nimeni altcineva nu trebuia să înțeleagă. În pauză, fetița s-a apropiat de învățătoare. — Doamna… — Da? — Pot să iau și eu unul? — Nu trebuie să mă întrebi. Tocmai ți-am spus că sunt ale clasei. Maria a luat primul auxiliar. L-a ținut la piept câteva secunde. Apoi s-a așezat în bancă. Pentru prima dată, nu mai trebuia să se uite peste umărul colegei. Dar lucrurile nu s-au oprit acolo. După câteva zile, doamna Elena a trimis un mesaj tuturor părinților. Fără nume. Fără explicații. Le-a propus să facă o mică bibliotecă a clasei, unde să existe câteva auxiliare, cărți, creioane, caiete și alte lucruri. #🥹🥹 #fyp #Romania
Doamna învățătoare Elena are aproape 35 de ani și a învățat, în atâția ani de școală, să-și dea seama când un copil are ceva pe suflet. Nu după note. Nu după teme. După felul în care evita să te privească. Într-o dimineață, când ceilalți copii își scoteau caietele și vorbeau între ei, Maria rămăsese în bancă. Avea nouă ani. Purta o uniformă curată, dar veche, cu mânecile puțin tocite și tivul refăcut de câteva ori. La finalul orei, ceilalți copii au ieșit în pauză. Maria a rămas. Doamna Elena strângea niște foi de pe catedră când a simțit o mână mică trăgând-o ușor de cardigan. — Doamna… — Da, Maria? Fetița s-a uitat spre ușă. — Pot să vă spun ceva? — Sigur. Maria s-a apropiat și mai mult. — Dar nu vreau să audă copiii. Învățătoarea s-a aplecat spre ea. Fetița i-a șoptit: — Mama nu are bani să-mi cumpere auxiliarele. Doamna Elena a rămas câteva secunde nemișcată. — Și de ce nu mi-ai spus mai devreme? Maria și-a strâns mâinile. — Mi-a fost rușine. — De mine? — Nu. A coborât privirea. — De ceilalți. Apoi a spus aproape fără glas: — Toți le au. Doamna Elena s-a uitat la copil. — Și tu ce ai făcut până acum la ore? — M-am uitat la colega mea. — De ce? — Îmi arată ea pagina. Învățătoarea a tras un scaun lângă ea. — Maria, mama ta știe că mi-ai spus? Fetița a dat repede din cap. — Nu. Să nu-i spuneți că v-am zis. O să se supere. — De ce s-ar supăra? Maria a ridicat din umeri. — Pentru că ea încearcă. Acea propoziție a făcut-o pe doamna Elena să tacă. „Ea încearcă.” Nu „nu vrea”. Nu „nu-mi cumpără”. Un copil de nouă ani înțelegea deja diferența. Mama Mariei se numea Adriana. Își creștea singură fata și fratele ei mai mic. Lucra dimineața într-o brutărie și, de câteva ori pe săptămână, mergea după-amiaza să facă curățenie într-un cabinet. Nu îi lipsea Mariei mâncarea. Nu venea murdară la școală. Nu îi lipseau caietele de bază sau creioanele. Dar fiecare început de an școlar era o luptă. Pantofi. Ghiozdan. Caiete. Uniformă. Fonduri. Auxiliare. Câte puțin de aici, câte puțin de acolo. Și, puse laolaltă, deveneau o sumă pe care Adriana nu o avea. Cu o seară înainte, Maria o auzise pe mama ei vorbind singură în bucătărie. Credea că fetița doarme. — Mai am două sute până la salariu… Apoi auzise foșnet de bancnote. — Dacă plătesc lumina, rămân… Maria n-a mai auzit restul. În dimineața următoare, când mama i-a spus: — Auxiliarele le luăm săptămâna viitoare, bine? Fetița a zâmbit. — Nu-i nicio grabă, mami. Dar era. Pentru că în clasă toți copiii le aveau deja. Doamna Elena a privit-o pe Maria și i-a spus: — Uite ce vreau de la tine. Te întorci în clasă și nu-ți mai faci griji. — Dar auxiliarele? — Lasă-le în seama mea. — Nu vreau să le plătiți dumneavoastră. Învățătoarea a zâmbit. — Nici nu ți-am spus că fac asta. În ziua aceea, doamna Elena a rămas pe gânduri mult timp după terminarea orelor. Nu voia să-i cumpere pur și simplu Mariei cărțile și apoi copilul să simtă că „a primit de pomană”. Nu voia nici să vorbească în fața părinților despre familia ei. Așa că a găsit altă soluție. A doua zi, când copiii au venit la școală, pe o masă din spatele clasei se aflau câteva seturi de auxiliare. — Copii, de astăzi avem o regulă nouă. Toți s-au întors. — În clasa noastră există materiale comune. Dacă cineva uită ceva acasă, dacă pierde ceva sau dacă are nevoie, ia de aici. Un băiat a întrebat: — Dar sunt ale cui? — Ale clasei. — Și cine le-a cumpărat? Doamna Elena a zâmbit. — Contează? Copiii au ridicat din umeri. Maria a înțeles. Dar nimeni altcineva nu trebuia să înțeleagă. În pauză, fetița s-a apropiat de învățătoare. — Doamna… — Da? — Pot să iau și eu unul? — Nu trebuie să mă întrebi. Tocmai ți-am spus că sunt ale clasei. Maria a luat primul auxiliar. L-a ținut la piept câteva secunde. Apoi s-a așezat în bancă. Pentru prima dată, nu mai trebuia să se uite peste umărul colegei. Dar lucrurile nu s-au oprit acolo. După câteva zile, doamna Elena a trimis un mesaj tuturor părinților. Fără nume. Fără explicații. Le-a propus să facă o mică bibliotecă a clasei, unde să existe câteva auxiliare, cărți, creioane, caiete și alte lucruri. #🥹🥹 #fyp #Romania
طريقة تنظيف آلة قهوة اليوم المتكاملة (ميركا)✨🧼☕️ كود خصم سبيشلتي هاب S1✅🔥 @Specialty Hub #اكسبلور #قهوة_مختصة #قهوة_اليوم #الة_قهوة #سبيشلتي_هاب
طريقة تنظيف آلة قهوة اليوم المتكاملة (ميركا)✨🧼☕️ كود خصم سبيشلتي هاب S1✅🔥 @Specialty Hub #اكسبلور #قهوة_مختصة #قهوة_اليوم #الة_قهوة #سبيشلتي_هاب
chore #viral #fyp
chore #viral #fyp
#manifestation revisión #nevillegoddardteachings
#manifestation revisión #nevillegoddardteachings
#برمجة #معسكر #السعودية #تقنية #تدريب
#برمجة #معسكر #السعودية #تقنية #تدريب
Cik Joy simpan memory Arwah Daddy ☹️ #tiktokcikjoy #cikjoyrecommend #sentiasabersamacikjoy #missjoy #grievingjourney #arwahayah #stickerbookmark #bookmark #stickers
Cik Joy simpan memory Arwah Daddy ☹️ #tiktokcikjoy #cikjoyrecommend #sentiasabersamacikjoy #missjoy #grievingjourney #arwahayah #stickerbookmark #bookmark #stickers

About

Legal